O instituţie cu personalitate juridică

Directia de Asistenţă Socială Cugir a fost înfiinţată prin Hotarârea Consiliului Local nr.44/2003, modificată prin HCL nr. 128/2013, la nivel de serviciu, iar prin Hotărârea Consiliului Local nr. 264/2023 la nivel de direcție.  Este o instituţie cu personalitate juridică care funcţionează în subordinea Consiliului Local Cugir, sub coordonarea primarului (viceprimarului), pe baza unui Regulament  de organizare şi funcţionare aprobat prin H.C.L. nr. 286/2023 şi a prevederilor legale. Serviciul este acreditat și autorizat să desfășoare servicii sociale, conform certificatului de acreditare seria AF nr. 000029/16.04.2014, actualizat prin Certificatul de acreditare seria AF nr. 009599/12.01.2024 eliberate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, conform Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale.

Directia de Asistenţă

Obiectul de activitate al Directiei de Asistenţă Socială este realizarea  la nivel local a măsurilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap sau dizabilităţi, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie în conformitate cu Legea cadru nr. 292/2011 a asistentei sociale cu modificările și completările ulterioare și cu reglementari legale specifice.

Scopul DAS Cugir este acela de a oferi sprijin persoanelor din UAT Cugir, aflate în situaţie de dificultate, prin acordarea de beneficii şi servicii la cele mai înalte standarde de calitate,  dând dovadă de dăruire şi solidaritate socială.

Directia de Asistenţă Socială Cugir a funcţionat şi s-a organizat în anul 2022 conform organigramei şi statului de funcţii aprobate și modificate de Consiliul local prin Hotărârea Consiliului local  nr. 97/2022.